Puii Deliciosul de Vaslui sunt hrăniți 100 % natural? Sunt injectați?
Hrana este formată dintr-un amestec de cereale, șrot de soia, șrot de floarea soarelui, surse de minerale (sare, calciu) și un amestec de vitamine. Rețeta este echilibrată prin calcule efectuate de un program informatic, pentru a răspunde tuturor cerințelor nutriționale ale păsărilor.
Hrana este apoi comprimată sub formă de granule, pentru ca amestecul să fie distribuit uniform și să imite granulația cerealelor, care este baza alimentației galinaceelor în mediul sălbatic.
Hormonii sunt substanțe produse de glandele endocrine și reglează metabolismul animalelor și oamenilor în mod natural. Acestea sunt situate în anumite zone din organism, denumite momițe în măcelărie, ca de exemplu: ovarele, testiculele, timusul, hipofiza etc.
Conform Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor: „utilizarea substanțelor cu acțiune hormonală la creșterea păsărilor este interzisă în România prin cadrul legal, în vigoare.”
De asemenea, se recoltează probe de către autoritatea veterinară, prin medicii veterinari oficiali ai statului, periodic și aleatoriu, din produse și din furaje, pentru determinări ale reziduurilor și contaminanților care vizează inclusiv substanțe de tipul hormonilor.
Nu au fost identificate niciodată prezența unor astfel de substanțe în carnea de pasăre din România.