OVIDIU IRIMIA

OVIDIU IRIMIA

Ne referim luna aceasta din nou la evoluție, intervievând un tânăr șef de punct de lucru. Un caracter puternic, ascuns sub o înfățișare ușor timidă, iese la iveală atunci când stai de vorbă cu el. Care îi sunt principiile prin care reușește să îmbine armonios sarcinile de manager cu calitățile de lider ne sunt dezvăluite în interviul lunii „Omul sfințește locul”.

Să îl cunoaștem pe dr. vet. Ovidiu Irimia, șef punct de lucru Nutriva.

Povestește-ne despre parcursul tău în cadrul Grupului de firme Safir.

Am început să lucrez la SC Safir imediat după absolvire, eram interesat să-mi găsesc serviciu, lucram la vremea respectivă cu ½ de normă la Iași și intenționam să plec. M-am angajat în august 2009 la abatorul de păsări, am făcut parte din echipa de Siguranță a alimentului, condusă de domnul doctor Doru Lespezianu. Din martie 2013 și până în octombrie 2013 am lucrat la ferma de păsări Roșiești, fiind responsabil cu acțiunile sanitarveterinare, specifice fermelor de creștere pui carne. După această perioadă și până în prezent am preluat conducerea la nivel local a Fabricii de nutrețuri combinate a Grupului de firme Safir, și anume, Nutriva SRL.

Care a fost lecţia cea mai importantă pe care ai învăţat-o în cadrul acestui traseu profesional?

Consider că cel mai important este să ții capul sus.

Ai ajuns să fii manager de punct de lucru la o vârstă destul de fragedă. Care crezi că au fost atuurile tale pentru a fi propus pentru această poziţie?

Cred că ceva s-a văzut în mine la acel moment când s-a făcut această mutare. Probabil că am dovedit că pot respecta anumite reguli și pot contribui la atingerea obiectivelor propuse.

Cum simţi că te-ai schimbat în această perioadă de când te afli la conducerea fabricii de nutrețuri combinate a Grupului de firme Safir?

Cert este că m-am schimbat! Și lucrul cu „oamenii” inevitabil te schimbă, oricât ne-am dori să nu ne schimbăm, natura lucrează. De-a lungul carierei, te confrunți cu o multitudine de evenimente care contribuie la formarea ta.

Din poziţia în care te afli, ce consideri că uneşte managerii din cadrul Grupului de firme Safir? Dar ce îi împiedică să lucreze mai bine?

Pot spune că ne unește apartenența la Grupul de firme Safir. Ce ne-ar ajuta să funcționăm mai bine ar fi să ne gândim la colegul nostru ca la aproapele nostru.

Ai în subordine o echipă numeroasă. Oferă-ne o descriere a ei. Tu cum te-ai descrie ca lider?

Echipa pe care o conduc este, zic eu, de mărime medie pentru Grupul de firme Safir, însă este o echipă pluridisciplinară. Avem activități importante de îndeplinit în cadrul Nutriva, nu producem doar furaje, în plus recepționăm, analizăm, stocăm cereale, producem full fat, livrăm, facturăm, întreținem utilaje. Ca lider, aș vrea să cred că sunt corect, însă chiar dacă ești corect, tot poți greși, consider că sunt deschis, răbdător, loial, dedicat, dar cel mai bine m-ați văzut și evaluat voi!

Cum îţi motivezi oamenii din subordine?

Motivația nu pot să le-o ofer eu, acest lucru ține de caracterul fiecăruia, important este să conștientizeze ceea ce le transmit și să-și ducă la bun sfârșit sarcinile.

Care a fost cea mai dificilă decizie pe care ai fost nevoit să o iei?

Cel mai dificil este atunci când trebuie să concediezi sau să penalizezi pe cineva… Dar tot timpul va exista o prima dată, după care te călești.

Ce talent ţi-ai dori să ai?

Mi-ar plăcea să fiu mai „Jucăuș”.

Împărtăşeşte-ne ceva „secret” din viaţa ta.

Am ajuns să fie treaba mea…. Apropo de party maratonist.

Acest site folosește cookie-uri
Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosesc site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. Prin continuarea navigării, ești de acord cu Politica de Cookies.