string(8) "comunity" Grupul Safir își consolidează poziția de brand românesc puternic pe plan internațional prin participarea la SIAL

Grupul Safir își consolidează poziția de brand românesc puternic pe plan internațional prin participarea la SIAL

În peisajul dinamic al pieței alimentare globale, Grupul Safir își consolidează reputația de brand românesc puternic și inovator, prin participarea la SIAL Paris 2024, în cadrul standului României.

Expoziția Internațională Alimentară SIAL este cea mai mare întâlnire profesională a sectorului alimentar la nivel mondial, reunind peste 285.000 de profesioniști din 205 țări. Cu peste 7.000 de expozanți și peste 310.000 de vizitatori din toată lumea, ediția aniversară din acest an a marcat 60 de ani de inovație, oferind o platformă unică de schimburi comerciale și networking de calitate.

Cu un stand strategic amplasat, Grupul Safir a atras un flux constant de vizitatori și cereri de produse din partea companiilor franceze și internaționale. Zdravăn Moldovenesc, puiul nostru cu creștere lentă, a fost vedeta standului, stârnind un interes valoros printre potențialii clienți în căutare de produse cu valoare adăugată, contribuind la consolidarea poziției Grupului pe piețele externe. Culoarea emblematică a brandului, movul vibrant, a transformat standul într-un punct de atracție, marcând o prezență remarcabilă.

O experiență inedită la SIAL Paris a fost marcată de vizita oficială a doamnei Ioana Bivolaru, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al României în Republica Franceză, și de prezența delegației oficiale a României. Managerul general al Grupului Safir a primit delegațiile oficiale și vizitatorii la standurile Safir și Sagem, împreună cu echipele din departamentele comercial, marketing, producție și audit.

Aceste întâlniri au subliniat sprijinul activ al autorităților române pentru producătorii autohtoni, alături de contribuția valoroasă APAR (Asociația Producătorilor de Alimente din România), care facilitează, prin acest târg, accesul produselor românești pe piețele internaționale.

Pentru echipa Safir, această ediție a fost o dublă reușită: numărul contactelor realizate s-a dublat comparativ cu ediția anterioară. Mulțumim tuturor celor care ne-au susținut și vizitat la SIAL Paris. Suntem pregătiți să continuăm să ducem gustul autentic românesc pe mesele din întreaga lume.

Acest site folosește cookie-uri
Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosesc site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. Prin continuarea navigării, ești de acord cu Politica de Cookies.