1. De când ai intrat în cadrul Grupului de firme Safir ai trecut prin diferite etape de dezvoltare. Povestește-ne care a fost traseul tău maratonist în cadrul companiei.

F.M.: Fiecare dintre noi avem o povestioară în marea carte numită „Safir”. A mea a început acum 15 ani, ca un restart profesional la acea vreme. Startul a fost în Abator, unde am avut experiențe de neuitat alături de oameni de neuitat. După o scurtă perioadă, aș zice mai degrabă după acest „Botez”, am luat direcția normală pentru mine, cea a creșterii puilor.

2. Ești ca formare Inginer zootehnist, ai cochetat și cu tehnologia în abator și ai revenit să te ocupi tot de pui. Se pare ca prima dragoste nu se uită niciodată. Povestește-ne cum ai resimțit tu acest roller coaster, cum te-a ajutat traseul tău în ceea ce faci acum?

F.M.: Pare destul de ciudat, ca să spun așa, ca am început profesional cu finalul procesului – abatorizarea. Însă, ca în tot ceea ce facem zi de zi, este foarte important să anticipăm rezultatul final, să știm care sunt nevoile și așteptările următorului segment din lanțul de producție.

3. Ce înseamnă că te ocupi de pui? Care sunt activitățile pe care le desfășori efectiv?

F.M.: Să „te ocupi” de un proces în permanență, unde dinamica este o provocare. Lucrăm cu ființe vii ceea ce presupune nu doar implicare fizică în a satisface anumite cerințe de natură nutrițională, fiziologică, ci și a simți, a anticipa anumite probleme. Nu este posibilă creșterea animalelor de orice specie fără implicare, responsabilitate și profesionalism din partea unei echipe.

4. Dacă puii ar vorbi, ce crezi că ţi-ar spune?

F.M.: Cine spune că puii nu vorbesc? Și încă ce vorbesc… în general îi cam putem compara cu niște copii scăpați în magazinul cu jucării, dulciuri, într-un parc de joaca: vreau aia, vreau aia, nu îmi mai place asta, îmi e frig, îmi e cald, m-am lovit, îmi e foame, îmi e somn...

5. Cunosc înclinația ta spre literatură și limbajul arhaic pe care uneori ni-l „servești” – zi-ne o vorbă de duh care te reprezintă ca om sau un sfat de viață pe care îl oferi tuturor.

F.M.: Copilăria mi-am petrecut-o la țară, la bunici și cred că este evident. Bunicilor mei le-a lipsit din vocabular cuvântul “Nu”. Permiteau orice cu o singură condiție – să înveți din ceea ce ai făcut, indiferent dacă e bine sau rău. Astfel că nu îmi amintesc să mă fi întrebat în sinea mea vreodată „cum ar fi fost dacă?”.

6. De fel ești un om mai „dintr-o bucată” – cum relaționezi cu echipa din acest punct de vedere? Cum crezi că te-ar descrie oamenii din echipa ta?

F.M.: Echipa marketing deja m-a descris. E un cuvânt greu „echipă”. Să o formezi este simplu, să joci cu ea... hmmm, realizabil, însă dacă ajungi să câștigi constant, o poți numi în sfârșit echipă. Primul lucru, și cel mai dificil în echipă, este conștientizarea. Fiecare membru să ajungă să știe că nu poate obține un rezultat final de unul singur și că rezultatul final este al tuturor participanților.

O întrebare aparent banală pe care o puneam angajaților și un răspuns poate la fel: „De ce vii la serviciu?”/ „Vin să cresc pui”. Angajații conștientizează că sunt parte a unui proces colectiv, nu a unei activități independente.

7. După tine, cum arată și cum se comportă șeful perfect?

F.M.: Nu există șef perfect! Nu i se mai spunea șef dacă era! Un șef trebuie să te facă să vrei mai mult de la tine, să te facă să crezi că poți, să joace cu tine, să-ți paseze mingea, să te lase să înscrii, să se bucure cu tine pe de o parte și pe de altă parte să aducă cu tine mingea din nou pe teren dacă ați ratat.

8. Ce ai vrea să le transmiți noilor angajați în cadrul companiei? Dar celor care au dovedit ceva răbdare și lucrează de câțiva ani aici?

F.M.: Dacă rămânem în aceeași notă a sportului, le transmit succes. Au găsit terenul, mingea, echipa, rămâne doar să joace bine! Celor cu mai multă vechime le transmit că au datoria morală în a forma și integra profesional noii veniți.

9. Ai o familie frumoasă și o viață bogată în afara porților firmei. Povestește-ne puțin despre familia și pasiunile tale.

F.M.: Mulțumesc pentru apreciere. Dacă trecem la familia „de acasă”, este același început de răspuns ca la întrebarea 1: „Fiecare dintre noi avem o povestioară în cea mare”. A noastră a fost și este una specială. Probabil nu am vrut să mă întreb vreodată: „Cum ar fi fost dacă ai fi avut casa plină de zâmbete, joacă, inimioare, dragoste, pisici?” Referitor la pasiuni, viața ar trebui să fie pentru noi toți o pasiune. Să faci o pasiune din cum o trăiești este actul suprem de mulțumire către cel ce ți-o oferă.

10. Împărtășește-ne ceva „secret„ despre tine (dacă se poate, în mai mult de 2-3 cuvinte).

F.M.: Ador să visez și să mă trezesc zâmbind. Locuri, oameni, pui, copii, munte, mare, zbor, meșteresc, mă plimb de mână, dansez, gătesc. Ultimul vis... îi duceam lui Petro la Boto ventilatoare pentru Cucorăni și îmi era teamă că le stric pe drum.