Cum se fabrică produsele din carne de pui marca Safir?
Cum se fabrică produsele din carne de pui marca Safir?

Pui sportivi

Șut, atac, voleu, croșeu sau șah la rege. Asta ne place să auzim când e sala în delir. La Safir nu stăm un fir și tocmai din acest motiv suntem cu ochii pe tot ce mișcă în comunitatea locală. Fie că este un sport al minții, fie că este un sport ce necesită mișcare fizică, noi încurajăm orice acțiune care face bine organismului și care pune viitorul în mișcare. Și pe harta câștigătorilor.

Concurs Regional de Șah, Trofeul “Deliciosul de Vaslui”

Concursul propriu al Grupului de firme Safir este o competiție importantă pentru copiii și tinerii din România, în special pentru cei din zona Moldovei, care le va antrena inteligența pentru a evolua și a deveni mai buni în tot ceea ce fac. Grupul de firme Safir susține în fiecare an Trofeul “Deliciosul de Vaslui” la șah, competiție organizată de CS “Sergentul” și aflată în calendarul oficial al Federației Române de Șah.

Iunie, luna dedicată puilor de om, supereroii și campionii noștri
Iunie, luna dedicată puilor de om, supereroii și campionii noștri

De 1 Iunie, am sărbătorit ziua internațională a copilului cu mic, cu mare, în cadrul evenimentului „Copiii și supereroii”, organizat de Silver Mall și sponsorizat de Grupul de firme Safir.  Puii de om au avut parte de multe surprize și momente artistice, au intrat în minunata lume a supereroilor societăţii, iar copilăria, o lume plină de lumină și armonie, a fost sărbătorită așa cum se cuvine, cu multe zâmbete colorate și momente pline de veselie.

Un alt eveniment al lunii Iunie i-a avut ca protagoniști pe prichindei, și anume, Ziua Olimpică, organizată de Direcția Județeană de Sport și Tineret (DJST) și susținută de Grupul de firme Safir. Sărbătoarea a fost marcată printr-o competiție de cros, în cadrul căreia peste 80 de pui de om sportivi au concurat cu pasiune pentru a deveni campioni.

La mulți ani prichindeilor și felicitări tuturor!

Susținem performanța în volei și pasiunea pentru sport
Susținem performanța în volei și pasiunea pentru sport

Susținător de cursă lungă al sportului și al puilor de om talentați și pasionați, Deliciosul de Vaslui este alături și anul acesta de echipa feminină a Liceului „Mihail Kogălniceanu” (LMK) Vaslui,  ocupanta locului III la faza regională a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar la volei, liceu.

Felicitări fetelor pentru medaliile obținute și pentru performanța atinsă! Echipa Grupul de firme Safir vă urează mult succes și în continuare, talentul, creativitatea și estetica de care dați dovadă să vă ghideze în drumul spre reușită!

Ne alăturăm obiectivului Asociației Dacic Carp Club
Ne alăturăm obiectivului Asociației Dacic Carp Club

Ne alăturăm obiectivului Asociației Dacic Carp Club, un pilon de bază în pescuitul competițional din România, care prin statutul și activitatea sa, întrunește cu succes cumulul de valori și principii necesare protejării acvaculturii, faunei și mediului înconjurator, promovând la nivel național fenomenul intitulat ”Prinde si Eliberează” (C&R).

Grupul de firme Safir urează ”fir întins” tuturor participanților în cadrul Campionatului Național de Pescuit la Crap de anul acesta și un drum presărat cu reușite pasionaților acestui sport recreativ.
 

Grupul de firme Safir susține echipa de handbal LPS Vaslui
Grupul de firme Safir susține echipa de handbal LPS Vaslui

Pentru că sportul este un izvor de sănătate, Grupul de firme Safir susține echipa de handbal LPS Vaslui, ocupanta locului III în Semifinala Campionatului Național de Minihandbal 2018.
Felicitări tinerilor handbaliști pentru calificarea la faza națională, le dorim un drum lin spre succes, presărat cu împlinire sufletească, un drum la care ne alăturăm cu mândrie și noi, cei din Grupul de firme Safir, oferindu-le susținere necondiționată. Mult succes!

Grupul de firme Safir susține proiectul de responsabilitate socială „România Neîmblânzită”
Grupul de firme Safir susține proiectul de responsabilitate socială „România Neîmblânzită”

Grupul de firme Safir susține proiectul de responsabilitate socială „România Neîmblânzită”, din grijă pentru tot ce-i al nostru, devenind partener în cadrul inițiativei de cunoaștere și prețuire a României. Producția cinematografică cu același nume vizează protejarea faunei și florei României, având ca scop responsabilizarea tuturor cetățenilor, oferindu-le ocazia să descopere o altfel de Românie: naturală, magică, dar și fragilă, în același timp. Această inițiativă unică reprezintă încă o investiție responsabilă marca Grupul de firme Safir. 

Concurs de șah
Concurs de șah

Grupul de firme Safir a acordat pentru al treilea an consecutiv trofeul Deliciosul de Vaslui, acordat în cadrul Concursului de Șah cu acelasi nume, organizat în perioada 23-25 februarie 2018, alături de Clubul de Șah ”Sergentul”.
Peste 100 de copii și adulți din toată țara și din Republica Moldova s-au duelat cu multă abilitate pentru a câștiga marele premiu, iar cei care s-au dovedit a fi cei mai buni au fost răsplătiți cu premii pe măsură. Susținerea acestei campanii a reprezentat încă o investiție responsabilă marca Grupul de firme Safir.
 

Campania ”Deliciosul te învață”
Campania ”Deliciosul te învață”

Deliciosul de Vaslui dorește să promoveze importanța unei alimentații sănătoase, de aceea a lansat în anul 2013, în cadrul programului educativ ”Să știi mai multe, să fii mai bun”, campania ”Deliciosul te învață” ce are ca temă principală alimentația sănătoasă. După succesul primei campanii compania Safir își propune să desfășoare în fiecare an această campanie, cu activități interesante și educative, pentru ca celor mici să li se asigure un start cât mai bun în viață.

Concurs de șah

Gândindu-se după principiul străvechi ”Mens sana in corpore sano”, grupul SAFIR a susținut cu bucurie activitatea Clubului de Șah ”Sergentul”. Sportul minții contribuie la dezvoltarea armonioasă a celor mici, iar compania a fructificat în numeroase rânduri această oportunitate.

Handbalul vasluian are viitor
Handbalul vasluian are viitor

DE PERSPECTIVÃ…În perioada 22-24 august s-a desfãsurat în Presov în Slovacia, unul dintre cele mai puternice turnee internationale de handbal adresate copiilor si juniorilor. Vasluiul a fost reprezentat de echipele Liceului cu Program Sportiv, clasarea finalã a acestora fiind una extrem de multumitoare.
Ori de câte ori avem ocazia, noi cei de la SAFIR încurajăm pe cei mici să se implice în activităţi sportive şi să adopte un stil de viaţă sănătos. Suntem mândri de juniorii handbalului vasluian şi ne-am alăturat lor pe drumul spre podium, promiţând că vom face tot ce ţine de noi pentru ca el să fie cât mai lin.

Campioane în gimnastică, motive de mândrie pentru o ţară întreagă
Campioane în gimnastică, motive de mândrie pentru o ţară întreagă

La fiecare competiţie internaţională de gimnastică, avem motive de mândrie, pentru că România este reprezentată de cei mai talentaţi sportivi, care obţin performanţe extraordinare. De multe ori însă, uităm că în spatele acestor rezultate remarcabile se află ani grei de muncă. Din acest motiv, trebuie să le arătăm aprecierea noastră pentru sacrificiile pe care le fac. Am fost onoraţi să fim parte din Cupa “Andreea Răducan”, desfăşurată la Bârlad pe 11 mai 2013, la care au participat mai multe cluburi de gimnastică din toată ţara. Le felicităm cu admiraţie pe viitoarele campioane mondiale!

Campioni în arte marţiale
Campioni în arte marţiale

La începutul lunii aprilie a avut loc la Vaslui, Campionatul Naţional de Ju-Jutsu, zona IV Moldova, susţinut, ca de mulţi ani de altfel, de firma SAFIR şi de Deliciosul de Vaslui. Mergând pe principiul adoptării unui stil de viaţă sănătos prin practicarea unui sport, şi nu numai, firma SAFIR susţine mişcarea dar şi performanţa micilor sportivi ai clubului vasluian Alone Tiger, de data aceasta chiar organizator local. Concursul s-a desfăşurat pe categorii de vârstă şi greutate, sportivii vasluieni obţinând 2 medalii de aur la fete, 12 de aur la băieţi, 4 de argint la fete, 7 de argint la băieţi, 1 de bronz la fete şi 3 de bronz la băieţi.
Faţă de anii precedenţi, la competitie s-au înscris 3 cluburi noi, două din Iaşi şi unul din Bârlad, iar numărul participanţilor a trecut de 100. Considerate sporturi ale trupului cât şi ale minţii, artele marţiale au găsit în puiul Deliciosul de Vaslui un susţinător prin efectele benefice pe care le are asupra micilor sportivi şi prin spiritul de echipă şi competiţie pe care îl generează.

Ei sunt viitorul!
Ei sunt viitorul!

La numai 3 ani după prima ediţie a proiectului Bobocel în galben-verde, iniţiat de Sporting Club Vaslui şi compania Safir, au apărut şi primele rezultate. Grupele de copii 2001 şi 2002, formate în urma acestui proiect s-au calificat la turneele finale ale Memorialului Gheorghe Ola, respectiv Gheorghe Ene. Aceste turnee au reunit cele mai bune 8 echipe din ţară. Iar rezultatele nu s-au lăsat mult aşteptate: locurile 2 şi 3 pe ţară. Juniorilor bobocei, le dorim mult succes în continuare!

Susţinem viitorul handbalului vasluian
Susţinem viitorul handbalului vasluian

Unul dintre obiectivele echipei locale de handbal HC Vaslui este de a urca în eşalonul superior însă fără susţinerea autorităţilor şi a unor firme locale acest lucru ar fi foarte greu de obţinut. Compania Safir a înţeles acest lucru şi şi-a propus să fie alături de tinerii handbalisti în atingerea acestui ţel. Astfel, HC Vaslui, a reuşita sfârșitul anului 2010 să se situeze pe primul loc în grupa sa de calificare. Compania Safir şi-a ţinut promisiunea şi şi-o va ţine în continuare. Hai HC Vaslui!

Boboceii în galben-verde - rezultate merituoase la Brasov Junior Cup 2010
Boboceii în galben-verde - rezultate merituoase la Brasov Junior Cup 2010

Cele două echipe de juniori bobocei au obţinut rezultate merituoase la Braşov Junior Cup 2010, cel mai mare turneu de fotbal pentru copii şi juniori din sud-estul Europei. Repurtând victorii asupra unor echipe cunoscute la nivel naţional, cele două echipe au obţinut un loc patru şi unul opt. Doar un loc i-a separat pe cei mai mici dintre bobocei de podium dar, şi asa, echipele îndrăznesc să spere la cariere fotbalistice viitoare. Şi-au atins obiectivele propuse de acasă, să treacă de faza grupelor, reuşind chiar mai mult de atât. Doar munca celor mici şi eforturile celor mari au condus la aceste rezultate deosebite, iar speranţele pentru viitor sunt din ce în ce mai mari.

Vezi și celelalte acțiuni Doar de bine

PUI ÎNVĂȚAȚI

PUI DE TRADIȚIE

PUI ÎN SIGURANȚĂ