Lanțul valoric
Lanțul valoric

”Fomică?”, brandul de preparate și semipreparate românești al Grupului de firme Safir, lansat oficial la Târgul Internațional Indagra Food & Carnexpo 2017

16.11.2017

Grupul de firme Safir, producător de carne de pasăre refrigerată şi congelată cu o experiență de peste 26 ani pe piața cărnii, a ales să lanseze oficial noul brand ”Fomică?” – linia de preparate și semipreparate românești, alături de portofoliul actual de branduri: Deliciosul de Vaslui, Zdravăn Moldovenesc, Nutriva, la cea mai mare expoziție specializată din sud-estul Europei dedicată industriei cărnii.

Pui crescuți sănătos și responsabil

”Fomică?”, noul brand de semipreparate românești doar din carne de pui și condimente naturale, păstrează tradiția poftei de viață și a puilor crescuți cinstit și responsabil în Safir, oferind românilor rețete bine meșteșugite, exact pe gustul lor.

Doar din carne de pui și condimente 100% naturale

Grupul de firme Safir a prezentat la Indagra Food & Carnexpo 2017 noile preparate și semipreparate din gamele ”Fomică?: ”Pui pe jar” și ”Pui la ghiozdan”, cucerind vizitatorii și expozanții cu rețetele bine meșteșugite de preparate și semipreparate românești doar din carnea cu gust adevărat de pui, proaspătă și pură, neinjectată - fără amestecuri, fără aditivi, fără conservanți, fără coloranți -, și ingredientele 100% naturale, atent alese.

Preparate echilibrat condimentate, în cantități adecvate

Gustul produselor ”Fomică?” este ușor de recunoscut. Combinația perfect echilibrată de condimente naturale, în cantități corecte și atent asociate, se regăsește în toate preparatele și semipreparatele ”Fomică?” și este permanent analizată pentru a oferi același gust adevărat și unic de fiecare dată.

”Pui pe jar” și ”Pui la ghiozdan”

”Pui pe jar” este gama ”Fomică?” dedicată preparatelor pentru grătar și românilor cu poftă de viață și de sărbătoare prin: produse din carne refrigerată, clasice și picante, dar și cârnați de pui proaspeți, subțiri, clasici și picanți.
”Pui la ghiozdan” este gama rețetelor autentice, aflată în plină dezvoltare: de la chifteluțe gata preparate, menite să le aducă aminte românilor de gustul pârjoalelor ca la mama acasă, la cârnații de pui sau cârnăciorii de bere, afumați și fierți, nelipsiți de la orice petrecere, totul este gândit pentru a le face românilor viața mai ușoară.

Produse strict ambalate, pe pofta românilor

Toate produsele ”Fomică?” din carne de pui refrigerată, natural condimentată, sunt ambalate în atmosferă controlată (ATM), cu termen de valabilitate, și sunt disponibile în rețeaua de magazine Auchan și în magazinele din rețeaua clasică de distribuție, Grupul de firme Safir asigurând transportul produselor proaspete (refrigerate și condimentate) comercializate în Regiunea Moldovei, prin distribuție proprie.

Află mai multe despre produsele ”Fomică?” și Grupul de firme Safir: www.safir.ro.