Lanțul valoric
Lanțul valoric

De la Grupul de firme Safir doar de bine

24.06.2016

În Safir, lucrurile sunt gândite și făcute astfel încât ele să transforme în bine comunitatea în care se întâmplă. În cei 25 de ani plini de viață, am legat prietenii și am încurajat iniţiativele locale, am susţinut toţi oamenii plini de idei pe care i-am întâlnit, de la mic la mare, implicându-ne activ în viaţa comunităţii.

În Safir, lucrurile sunt gândite și făcute astfel încât ele să transforme în bine comunitatea în care se întâmplă. În cei 25 de ani plini de viață, am legat prietenii și am încurajat iniţiativele locale, am susţinut toţi oamenii plini de idei pe care i-am întâlnit, de la mic la mare, implicându-ne activ în viaţa comunităţii. Fiecare proiect social, dezvoltat sau susținut, reflectă viziunea și valorile Grupului de firme Safir, la fel cum o fac și produsele noastre, dar și cei peste 500 de oameni plini de viață responsabili de realizarea acestora.

Cu drag, pentru cei din jurul nostru…

Povești și rețete sănătoase

În 2013, sub deviza „Deliciosul te învaţă să crești mare”, Grupul de firme Safir a demarat campania de responsabilitate socială „Deliciosul  te învaţă”, promovând în rândul preșcolarilor beneficiile unei alimentaţii sănătoase și ale unui stil de viaţă echilibrat.

Pui sportivi

De la proiecte ca “Bobocel în galben-verde”, în care au fost susținuți puii de fotbaliști, până la cele care au purtat steagul Deliciosului de Vaslui pe cele mai înalte culmi din America Latină, am antrenat constant dorinţa de performanţă sportivă a tinerilor entuziaști, în fotbal, handbal, baschet, gimnastică, volei și șah, încurajându-i la începutul drumului lor spre succes. Și continuăm să facem acest lucru și astăzi.

Investiții în viitorul copiilor

În an aniversar, marcând împlinirea a 25 de ani de Safir, câţiva delicioși pui de om din toată Moldova s-au duelat cu iscusinţă și inteligenţă pentru primul trofeu "Deliciosul de Vaslui", acordat în februarie 2016, în cadrul concursului regional de șah, organizat cu sprijinul Clubului Sportiv “Sergentul” Vaslui. Pui cu minte, Deliciosul de Vaslui a hotărât să susţină și să organizeze și următoarele ediţii, alături de întreaga echipă Safir și de toţi iubitorii acestui sport.

Prieteniile legate în cei 25 de ani vor sta în continuare la baza modului în care se vor face lucrurile în Safir, iar brațele și porțile vor fi mereu deschise parteneriatelor adevărate, inițiativelor care vor transforma în bine comunitatea și oamenilor cu poftă de viață și respect pentru calitate și tradiție.

*

Grupul de firme Safir are o experiență de peste 25 de ani pe piața cărnii din România și nu numai. Pentru modernizarea sistemului propriu de producție, dar și pentru asigurarea și controlul calității produselor, compania a investit în dotarea cu: un modern abator de păsări, ferme proprii, fabrică de făinuri proteice și cea de nutrețuri combinate, dar și o rețea de distribuție proprie.

Află mai multe despre Grupul de firme Safir:
www.safir.ro
www.deliciosul.ro
www.zdravanmoldovenesc.ro
www.nutriva.ro


... descarcă PDF