Cum se fabrică produsele din carne de pui marca Safir?
Cum se fabrică produsele din carne de pui marca Safir?
Domițean Ioan
DOMINȚEAN IOAN

Ne mândrim în fiecare zi cu oamenii noștri și le suntem recunoscători pentru toată munca și devotamentul lor față de echipă. Astăzi e despre Domintean Ioan, o persoană implicată în multiple proiecte de dezvoltare și un om de bază în proiectul de modernizare a abatorului. Cu o doză exagerată de bun simț și atenție sporită la detalii – așa pășește în fiecare zi în curtea Safir. Este o persoană foarte activă atât la firmă, cât și în cadrul familiei, de unde își ia doza de energie, putere și motivație.

Să îl cunoaștem pe Ioan Domițean, Inginer Șef în Construcții.

 

De cât timp faceți parte din echipa Safir și ce v-a atras la această firmă?

Fac parte din echipa Safir din ianuarie 2015. Dar țin să menționez că am colaborat cu această firmă de la primele mari proiecte, ca responsabil tehnic cu execuția, de la fabrica de făinuri proteice Chițcani, FNC Roșiești, ferma de păsări Roșiești și extindere abator.

Povestiți-ne pe scurt experiența cu proiectul 82 (modernizare abator 2020) pe care l-ați „dirijat” timp de 3 săptămâni „de foc”.

După ce s-a stabilit tema proiectului 82 (modernizare abator) am identificat toate categoriile de lucrări din cadrul proiectului, începând de la instalații, refaceri pardoseli, pereți, tavane, așa zis infrastructura și suprastructura abatorului. Am stabilit împreună cu echipa proiectului toate detaliile tehnice, de realizat atât cu forțe proprii cât și cu firme externe specializate pe aceste activități. Am întocmit un plan de acțiuni pe echipe și zile, am stabilit necesarul de materiale pentru fiecare activitate, am lansat și urmărit comenzile de materiale necesare desfășurării proiectului. Astfel, la 15 ianuarie 2020 aveam toate stocurile de materiale necesare desfășurării proiectului. Așa cum știu, numele de proiect 82 vine de la începerea lui la 02.02.2020 și finalizarea lui pe 02.03.2020.

În ce alte proiecte mai sunteți implicat în acest moment în cadrul Grupului de firme Safir?

Avem în derulare proiecte mari pentru următoarea perioadă, astfel:

  • Extindere fabrică de făinuri proteice Chițcani, care are ca obiect pe lângă extindere fabrică și o stație de tratare a aerului, o nouă stație de tratare chimică, platforme betonate pe corturi de depozitare și o zonă de containere birouri, vestiare, sală de mese modernă.
  • Extindere FNC Roșiești: noi capacități de depozitare (6 silozuri), extindere linie de producție furaje
  • Construire fermă de creștere a păsărilor Bârzești, comuna Ștefan cel Mare, cu o capacitate de 600.000 de pui pe an.

Acestea sunt cele mai importante proiecte.

De ce calitate credeți că este nevoie pentru activitatea pe care o prestați?

Să fii foarte pregătit profesional și să ai experiență în domeniul acesta de activitate. Să ajuți și să fii ascultat pentru a înțelege toate detaliile și apoi să-i faci pe cei ce le execută să înțeleagă cum și de ce trebuie făcut așa.

Ce e cel mai provocator în activitatea pe care o desfășurați?

Răbdare, multă înţelegere, încurajare din partea şefilor de lucru.

Pentru a desfăşura cu succes o activitate în producţie, de ce calităţi ai nevoie?

Noul, totdeauna la Safir apare ceva nou de făcut: proiect, activitate, acțiune. Nu ai timp să te plictisești. Din contră, parcă nu mai ajunge timpul.

Știm că sunteți un familist convins, cum reușiți să echilibrați activitățile și timpul între serviciu și familie.

Încerc să echilibrez balanța serviciu-familie. Trebuie să recunosc că acord mai mult timp serviciului, chiar dacă acasă nu recunosc.

Care e cea mai mare realizare pe care ați avut-o de când lucrați la Safir? Dar cea mai mare realizare personală?

Încep cu cea personală. Suntem o familie normală și mă bucură tare acest lucru, cu bucurii și tristeți dar le ducem cu bine pe toate.

Profesional cea mai mare realizare ca termen de execuție și amploare a fost refacerea celor 6 hale de la ferma Roșiești după acel trist eveniment.

Faceți o caracterizare a șefului dumneavoastră.

Am avut noroc de un șef care conduce după reguli simple și clare, punctuale, cu termene, condiții, probleme. Spor la lucru!

Ce i-ați cere șefului dumneavoastră?

Grea întrebare! Să fie așa cum e acum: să nu mă ierte și să îmi spună atunci când greșesc, ca să nu repet greșeala.

Spuneți-ne ceva „secret” despre dumneavoastră.

Răbdarea de a asculta pe cei ce îți cer ajutorul și a da acest ajutor celui ce ți-l cere. Niciodată nu am dat înapoi de a ajuta pe cineva, chiar dacă după aceea acel ajutor a fost uitat.