EVENIMENTE

2017
Zilele Vasluiului și reușita brandului ”Fomică?”

Zilele Vasluiului și reușita brandului ”Fomică?”

29.08.2017

”Zilele Vasluiului”, eveniment organizat între 13-15 august în municipiul Vaslui, a adunat și anul acesta foarte mulți vasluieni cu poftă de distracție. Pe lângă programul artistic ce le-au adus zâmbetul pe buze, cei prezenți s-au lăsat cuceriți de produsele Fomică, cel mai nou brand de preparate românești și semipreparate, dezvoltat de Grupul de firme Safir.

Fomică de distracție și de preparate românești

Românii care au participat la Zilele Vasluiului au fost încântați de produsele românești Fomică, din gama PUI PE JAR, făcute doar din carne proapătă cu gust adevărat de pui și condimente naturale. Astfel, preparatele Fomică, gătite exact pe gustul românilor, au reușit să trezească pofta de distracție în rândul celor mici și celor mari și să devină vedeta sărbătorii orașului Vaslui.

Fomică de 10 (lei), meniul preferat al vasluienilor

Meniul denumit ”Fomica de 10 (lei)” a fost numărul 1 în preferințele vasluienilor, care s-au dovedit a fi mai mulți decât mulțumiți de variantele de meniu oferite de brandul Fomică în cadrul sărbătorii orașului Vaslui.

Format din 2 frigărui fine, 3 cârnați frați, 4 stripuri dolofane, 5 aripicante, sos special și minibaghetă, meniul Fomică a împlinit și cele mai mari pofte ale vasluienilor și au adus zâmbetul pe buze tuturor celor prezenți la eveniment.
În plus, cadou din partea casei, cele 3 pârjoluțe moldovenești din gama PUI LA GHIOZDAN, făcute exact ca la mama acasă, după rețete bine meștelugite, au adus numai voie bună și împlinire pe chipurile vasluienilor.

Zilele Vasluiului a reprezentat încă o reușită al noului brand Fomică, care s-a dovedit a fi vedeta de 10 a evenimentului în preferințele vasluienilor, reușind să cucerească poftele tuturor celor prezenți la eveniment.

Vezi imagini eveniment
 

”Fomică?” susține cel mai bun echipaj de automodeliști din țară

”Fomică?” susține cel mai bun echipaj de automodeliști din țară

27.06.2017

Și pentru că sportul și alimentația sănătoasă sunt foarte importante pentru dezvoltarea copiilor, ”Fomică?” a fost alături de micii automodeliști veniți din toată țara ca să câștige Marele trofeu al celei de-a 23-a ediții a concursului național de automodele ”Cupa Vasluiului”, considerată de către organizatori una dintre cele mai reușite ediții.

Marele trofeu a fost împărțit între echipajele din Vaslui și Pucioasa (Dâmbovița), aflate la egalitate de puncte. Vasluienii Cristian Florea și Tudor Radu au câștigat marele premiu pe echipe, fiind apreciați ca cel mai bun echipaj din țară, la nivel de juniori și elevi.

Deși a fost o competiție puternică, bucuria de a conduce un autovehicul miniatural prevăzut cu sisteme de propulsie și de comandă a fost nelipsită de pe chipurile copiilor, iar cei mici au dovedit un fair play extraordinar, demn de urmat în orice competiție sportivă.
 

Târg de primăvară, ediția a VIII-a

Târg de primăvară, ediția a VIII-a

01.03.2017

Deliciosul de Vaslui, cel mai sociabil pui din mediul online, a fost alături de cei mici și de cei mari la a opta ediție a Târgului de primăvară, organizată de Centrul Județean pentru și Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vaslui, Consiliul Județean Vaslui și Silver Mall Vaslui. Și, pentru că iubim tradițiile și portul autentic românesc, Deliciosul de Vaslui și-a întâmpinat fanii cu brațele deschise și haine noi, de sărbătoare.

Împreună am căutat cele mai frumoase mărțișoare pentru cei dragi, ne-am bucurat de zâmbetele copiilor entuziasmați de întâlnirea cu personajul lor preferat, Deliciosul de Vaslui, dar și de momentele artistice ale evenimentului, sărbătorind venirea primăverii, așa cum spune tradiția, în port românesc și cu mărțișoare în piept.

Vezi imagini eveniment

Eveniment caritabil la Tungujei

Eveniment caritabil la Tungujei

13.02.2017

Ne plac recordurile și susținem cu drag evenimentele care transformă în bine comunitatea în care se întâmplă.

De aceea, în acest weekend, am participat, alături de peste 500 oameni, la cea mai mare copcã de caritate din lume, organizată pe un baraj de câteva sute de hectare, în zona Tungujei, comuna Tibãnești.

O inițiativă demnă de Cartea Recordurilor, la care au participat personalități importante din lumea sporturilor, membrii cluburilor off-road din România și oameni pasionați de pescuit și de fapte bune, care au contribuit, prin donații, la educația copiilor care provin din familii sãrace din județele Vaslui și Iași.

Vă invităm să susțineți în continuare viitorul și educația tuturor copiilor din România, prin orice acțiune sau gest caritabil, așa cum facem și noi, cu drag, în Safir!

Vezi imagini eveniment

 
2016
Grupul de firme Safir împlinește 25 de ani plini de viață

Grupul de firme Safir împlinește 25 de ani plini de viață

08.10.2016

Astăzi, Grupul de firme Safir împlinește 25 de ani plini de viață!
Sărbătorim alături de prieteni și oamenii plini de viață din marea familia Safir printr-o petrecere din care nu vor lipsi surprize inedite, momente de umor și spectacol zdravene și bucate cu gust adevărat de sărbătoare.

Vă mulțumim tuturor pentru acești 25 de ani plini de experiențe și prietenii și vă promitem că maratonul Grupului de firme Safir continuă cu aceeași poftă de viață!

... Află mai mult

Grupul de firme Safir și Deliciosul de Vaslui la Zilele Vaslui 2016

Grupul de firme Safir și Deliciosul de Vaslui la Zilele Vaslui 2016

21.09.2016

În weekend-ul trecut am sărbătorit cu poftă de viață și de joacă Zilele Vasluiului alături de cei mai talentați și mai inimoși copii din oraș, dar și de prietenul lor preferat - Deliciosul de Vaslui. Am cântat, am dansat și ne-am bucurat de frumusețea, inocența și talentul lor împreună cu toți oamenii plini de viață care au participat la această sărbătoare.

Celor mai devotați copii, care și-au dedicat o parte din prețioasa lor vacanță voluntariatului în cadrul Bibliotecii din Vaslui, dar și tuturor celor care ne-au arătat că sunt adevărați maratoniști ai jocurilor și ai copilăriei le mulțumim pentru pofta de viață și fericirea pe care ni le-au transmis în aceste zile și sperăm că s-au bucurat de întâlnirea cu Deliciosul de Vaslui și darurile neașteptate ale acestuia.

... Află mai mult

Campionatul Național de Șah pentru veterani și veterane

Campionatul Național de Șah pentru veterani și veterane

04.08.2016

Pentru că ne plac sporturile strategice și oamenii plini de viață, zilele acestea am fost alături de iubitorii de șah la Campionatul Național pentru veterani și veterane, desfășurat în premieră la Vaslui.

Ne-au impresionat mutările inteligente și soluțiile surprinzătoare găsite de cei 45 de participanți din toată țară, dar și experiența și fair-play-ul câștigătorilor.
Safir felicită toți participanții pentru pofta de viață, spiritul tânăr și pasiunea pentru acest sport al minții și îi așteaptă cu drag la Vaslui de fiecare dată.

Grupul de firme Safir: cu braţe şi porţi deschise, de 25 de ani.

Grupul de firme Safir: cu braţe şi porţi deschise, de 25 de ani.

03.07.2016

În an aniversar pentru întreaga echipă, Grupul de firme Safir îşi deschide porţile, invitându-şi partenerii şi clienţii să-i treacă pragul şi să descopere povestea unor pui crescuţi responsabil şi cinstit, dar şi aspecte tehnice specifice procesului tehnologic. Primele excursii organizate prin Safir au avut ca participanți 70 dintre partenerii noştri, iar ca punct de pornire am ales abatorul propriu, oprindu-ne şi la fabrica de nutreţuri combinate. I-am întâmpinat plini de viaţă şi cu surprize delicioase, iar, până în septembrie, vom continua această serie de vizite prin locurile şi istoria Grupului de firme Safir.

... Află mai mult

Trofeul

Trofeul "Deliciosul de Vaslui" la șah

15.06.2016

În februarie, câţiva delicioşi pui de om din toată Moldova s-au duelat cu iscusinţă şi inteligenţă pentru primul trofeu "Deliciosul de Vaslui", acordat în cadrul concursului regional de şah. Provocarea au primit-o din partea noastră şi a celor din Clubul Sportiv “Sergentul” Vaslui. Pui cu minte, Deliciosul de Vaslui s-a hotărât ca 2016 să fie un an în care va sprijini acest sport, aşa că, alături de întreaga echipă Safir, abia aşteaptă să organizeze şi să susţină următoarele ediţii.

 
2015
Sărbătoarea recoltei

Sărbătoarea recoltei

22.09.2015

La 24 de ani de Safir, Deliciosul de Vaslui a sărbătorit zdravăn alături de prietenii lui, copii crescuţi cu poftă şi oameni mari. Toată echipa zdravănă a pornit în plimbare, prin Vaslui, să admire şi să se bucure de recolta bogată a zilelor de toamnă.

Vezi fotografii de la Sărbătoarea recoltei 2015

Deliciosul de Vaslui joacă şah

Deliciosul de Vaslui joacă şah

23.08.2015

Nu vă mai ţinem în şah şi vă anunţăm că şahiştii de la Palatul copiilor Vaslui s-au clasat pe locul II în clasamentul general al ediţiei din acest an a Festivalului şahului juvenil, de la Constanţa. Deliciosul de Vaslui a fost alături de ei, la mare, unde a aflat noi strategii şi tactici pe care abia aşteaptă să le pună în aplicare la un joc de şah cu Zdravăn Moldovenesc.

... Află mai mult

Deliciosul de Vaslui printre campioni

Deliciosul de Vaslui printre campioni

26.07.2015

Se pare că Zdravăn Moldovenesc (sus)ţine cu fetele, iar Deliciosul de Vaslui cu băieţii. Dacă zilele trecute ne-am bucurat pentru reuşita fetelor, noul motiv de bucurie este echipa de handbal juniori IV a Liceului cu Program Sportiv din Vaslui. Suntem onoraţi că am putut să-i susţinem pe noii campioni ai României la juniori şi le mulţumim că au adus trofeul la noi acasă, după 19 ani de la ultima medalie de aur. Safir şi Deliciosul de Vaslui le-au purtat noroc.
Sursă foto: handbalvolei.ro

Grupul de firme Safir susţine activităţile sportive

Grupul de firme Safir susţine activităţile sportive

24.06.2015

Echipa Grupului de firme Safir le felicită pe junioarele echipei de handbal de la LPS Vaslui pentru evoluţia lor în Campionatul Naţional. Ne-am bucurat, ca de fiecare dată, că am avut ocazia de a încuraja şi susţine activităţile sportive de pe plan local, aşa cum se cuvine, prin năzdrăvanul Zdravăn Moldovenesc, care le-a fost alături fetelor pe tot parcursul competiţiei.
Sursă foto: Obiectiv Vaslui

Zilele porților deschise 2015

Zilele porților deschise 2015

15.05.2015

Credem că primul pas spre câştigarea încrederii este transparenţa. La Safir, ne place să ne cunoaştem între noi, să ştim ce fac colegii noştri din alte puncte de lucru, să punem întrebări şi să explicăm, să legăm prietenii şi să fim curioşi. Așa că ne-am deschis porţile. Angajaţii Safir, dar şi persoane din exteriorul grupului de firme, au avut posibilitatea să viziteze abatorul, fabricile şi fermele. Astfel, toţi cei implicaţi în această mică excursie prin Safir au putut înţelege că, pretutindeni, chiar dacă activitatea desfăşurată, fişa postului şi produsul final sunt diferite, interesul pentru calitate şi dezvoltare există peste tot.

... Află mai mult

 
2014
Nepal - o nouă filă în jurnalul de călătorie

Nepal - o nouă filă în jurnalul de călătorie

08.10.2014

Împreună cu Deliciosul de Vaslui am descoperit un colţ aparte de lume - Nepal. Este vorba de o expediţie la poalele Everestului pe care am adăugat-o recent în jurnalul nostru de călătorie.
Recunoaştem că ne place să fim la înălţime şi să bucurăm copiii de pretutindeni, aşa că sigur vom îmbogăţi jurnalul de călătorie cu noi capitole. Poate un zbor cu parapanta? Poate noi culmi? Vă puteţi imagina ce aventuri vor urma?
Despre oamenii şi locurile pe care le-am întâlnit, aflaţi mai multe aici:

Un pui...jos pălăria!

Un pui...jos pălăria!

07.09.2014

Crescut la sol pe aşternut de paie, neinjectat, hrănit cu furaje pe bază de cereale şi şroturi, Deliciosul de Vaslui este şi un pui foarte prietenos. Datorită colaboratorilor noştri care au ales să-l găzduiască, el îşi scoate pălăria şi salută călduros pe toţi bârlădenii care-i aruncă ocheade în vitrina magazinului.

... Află mai mult

 
2013
Ziua Recoltei 2013

Ziua Recoltei 2013

04.09.2013

Început de toamnă cu recoltă bogată la Vaslui!

Am profitat de vremea frumoasă a acestei toamne şi am sărbătorit cu multă voie bună „Ziua Recoltei”, o sărbătoare dedicată toamnei, plină de bunătăţi şi belşug. Mere, struguri, bucate alese şi must aromat, toate ne-au făcut cu ochiul şi ne-au îndemnat să le luăm acasă. Acum suntem pregătiţi pentru iarnă!

Forumul Agricol Transfrontalier România

Forumul Agricol Transfrontalier România

14.08.2013

Managerii grupului de firme SAFIR au participat la cea de-a treia ediție a Forumului Agricol Transfrontalier România - Republica Moldova.
Cahul, oraș înfrățit cu municipiul Vaslui, a fost gazda unei acțiuni de amploare în sudul Republicii Moldova, vineri, 25 octombrie.

 
2011
Pe 26 septembrie 2011 ne-am sărbătorit cu partenerii de afaceri

Pe 26 septembrie 2011 ne-am sărbătorit cu partenerii de afaceri

26.09.2011

Pe data de 26 septembrie SAFIR a organizat un eveniment festiv adresat partenerilor de afaceri. În cadrul acestui eveniment s-a lansat Cartea de bucate aniversară 20 ani Safir, au fost acordate marile premii celor două câştigătoare şi premii de fidelitate pentru angajaţi iar cei prezenţi au avut parte de experienţe inedite şi de surprize deosebite cât să nu uite încă 20 de ani aşa aniversare. La mai multe!

... Află mai mult

Zilele Recoltei 2011

Zilele Recoltei 2011

20.09.2011

În perioada 17 – 18 septembrie 2011 Deliciosul de Vaslui s-a alăturat producătorilor de la mic la mare într-un eveniment ce reuneşte o gamă largă de produse proaspete şi delicioase, Ziua Recoltei! Legume, fructe, carne, specialităţi din carne, miere, vin, lactate şi multe alte bunătăţi au furat privirea curioşilor şi au stârnit interesul pofticioşilor în Piaţa Traian pe perioada celor două zile.

Cupa Moldovei în gastronomie!

Cupa Moldovei în gastronomie!

07.03.2011

Weekendul 5-6 martie a însemnat pentru echipa gastro de la Safir un moment de bucurie prin participarea la Cupa Moldovei a Campionatului Internaţional de Gătit în Aer Liber. Această participare le-a adus nu mai puţin de 5 medalii - două de aur, două de argint şi una de bronz. Au fost momente de recunoaştere a calităţii şi diversităţii produselor realizate din carne de pui, dar şi de bucurie şi satisfacţie. Nivelul ridicat al competiţiei şi organizarea deosebită au fost recompensate printr-o participare largă a publicului, presei şi specialiştilor în artă culinară. A fost mai mult decât prezentare şi degustare, a fost spectacol, artă, inventivitate şi creativitate! Cei prezenţi au putut vedea ce bunătăţi pot rezulta din ingrediente aparent simple cu un strop de răbdare, un dram de cunoştinte şi multă-multă ingeniozitate şi talent! Vă poftim pe toţi să îndrăzniţi mai mult!

... Află mai mult

 
2008
17 ani de Safir

17 ani de Safir

26.09.2008

Luna septembrie e de tradiţie la firma Safir, pe 26 se aniversează din ce în ce mai mulţi ani de la înfiinţarea firmei. Anul acesta sunt 17 şi, ca de obicei, angajaţii au sărbătorit în cadru festiv alături de managementul firmei. Au fost invitaţi şi ziariştii să guste din bucuria trecerii unui nou an de activitate, iar gazda principală a fost, bineînţeles, Deliciosul. La mulţi ani cu sănătate!

Deliciosul din nou la Expozoo!

Deliciosul din nou la Expozoo!

28.08.2008

Începutul toamnei e prilej de bucurie pentru vasluieni pentru că în oraş au loc diverse evenimente anuale: târgul de oale, balciul şi expoziţia de animale Expozoo. Aceasta din urmă reuneşte crescători de animale din toată ţara, producători de utilaje şi produse alimentare. Iar din acest grup chiar Deliciosul nu putea lipsi. A primit trei zile vizitatori, a stat de vorbă cu copiii, a servit cu delicatese din carne de pui pe cei care l-au vizitat, s-a plimbat cu trăsura. Gospodinele au putut vedea gama intreagă de produse, au putut cumpara ultimele sortimente de produse dezosate şi doritorii au putut discuta cu reprezentanţii firmei.

... Află mai mult

Deliciosul inaugurează un nou supermarket

Deliciosul inaugurează un nou supermarket

04.07.2008

Ziua de 4 iulie 2008 a fost pentru vasluieni un motiv de sărbătoare. Deliciosul a făcut deliciul audienţei, alături de premii, baloane şi fete frumoase. El a oferit clienţilor premii şi copiilor baloane şi s-a lăsat fotografiat alături de cei mici.

În iunie se numără... specialiştii în industrie alimentară!

În iunie se numără... specialiştii în industrie alimentară!

06.06.2008

Şi pentru că orice extindere de activitate atrage după sine numeroase alte modificări, şi la abatorul SAFIR, diversificarea şi extinderea activităţii înseamnă... un numar mai mare de personal care să susţină dezvoltarea activităţii. Firma s-a orientat în primul rând către specialişti în domeniu pentru asigurarea unei calităţi înalte: ingineri tehnologi şi doctori veterinari. Aşă că invitaţia de a participa la Jobshop, eveniment special organizat de către Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară "Ion Ionescu de la Brad" Iaşi a adus la stand coordonatoarea de flux şi doctorul veterinar principal al firmei. Scopul lor, de a atrage personal specializat, tânăr şi entuziast, a fost atins. Începând cu luna iulie, urmarirea Deliciosilor de Vaslui va fi facută de mai mulţi ochi şi de mai multe mâini dibace. Acest lucru nu poate reprezenta decât un singur lucru: un punct în plus la calitate!

Flori pentru toate florile de la Delicios!

Flori pentru toate florile de la Delicios!

18.04.2008

Ca orice creştin, Deliciosul s-a gândit să întâmpine Sărbătoarea de Florii cu multă bucurie şi să ofere doamnelor şi domnişoarelor câte o mică atenţie: o floare. Sărbatoarea a fost completată de expozitia de icoane pictate pe sticlă şi lemn, de ouăle încondeiate, semn al apropierii Sărbătorilor Pascale şi de fetele îmbrăcate în costume tradiţionale. Impresia a fost una agreabilă pentru toţi cei care au participat la această întâlnire şi gospodinele vasluiene au apreciat că Deliciosul a fost alături de ele. Printre cei care şi-au dorit fotografii, s-au aflat şi câţiva fotbalişti vasluieni care ştiu că Deliciosul este alături de ei la fiecare gol dat sau încasat şi-i urmăreşte cu atenţie de pe marginea terenului.

Deliciosul şi-a făcut intrarea la Silver Mall!

Deliciosul şi-a făcut intrarea la Silver Mall!

21.02.2008

11 februarie a fost pentru Deliciosul de Vaslui o zi de distracţie la Silver Mall!
Cel mai mare şi mai nou mall din Vaslui şi-a întâmpinat oaspeţii cu multă culoare, inspiraţie, diversitate, spaţii şi zone de distracţie, agitaţie şi curiozitate. Ce a văzut Deliciosul acolo? A descoperit multe locuri în care să se relaxeze şi să savureze o mâncare bună şi rapid preparată, locuri în care să facă sport, cinema pentru a urmari ultimele filme aparute, centru Spa şi un loc de joacă unde poate să îşi consume adrenalina celor câtiva anişori pe care îi are.

... Află mai mult

 
Rețele Sociale
Abonează-te la Newsletter

© Copyright 2012 - 2017 Safir. Toate drepturile rezervate | Designed by Artvertising