- Compania Safir
Responsabilitate socială
Implicarea în viaţa comunităţii a pornit de la simple evenimente locale sponsorizate şi a inclus susţinerea echipei locale de fotbal FC Vaslui în Divizia Naţională şi a celei de handbal locale.
Direcţiile principale pe care se orientează compania Safir în acest sens vizează sprijinirea a sportului în general şi a sportivilor performanţi în particular, susţinerea evenimentelor adresate copiilor şi nu în ultimul rând a manifestărilor de natură culturală care aduc noutăţi în cadrul comunităţii şi crează plus valoare culturală. Acţiuni locale cu tradiţie sau la debut au beneficiat de sprijinul companiei Safir, reuşind să organizeze ediţii repetate sau să demareze cu succes.
Direcţiile principale pe care se orientează compania Safir în acest sens vizează sprijinirea a sportului în general şi a sportivilor performanţi în particular, susţinerea evenimentelor adresate copiilor şi nu în ultimul rând a manifestărilor de natură culturală care aduc noutăţi în cadrul comunităţii şi crează plus valoare culturală. Acţiuni locale cu tradiţie sau la debut au beneficiat de sprijinul companiei Safir, reuşind să organizeze ediţii repetate sau să demareze cu succes.
Sportul şi stilul de viaţă sănătos
Ei sunt viitorul!
La numai 3 ani după prima ediţie a proiectului Bobocel în galben-verde, iniţiat de Sporting Club Vaslui şi compania Safir, au apărut şi primele rezultate. Grupele de copii 2001 şi 2002, formate în urma acestui proiect s-au calificat la turneele finale ale Memorialului Gheorghe Ola, respectiv Gheorghe Ene. Aceste turnee au reunit cele mai bune 8 echipe din ţară. Iar rezultatele nu s-au lăsat mult aşteptate: locurile 2 şi 3 pe ţară. Juniorilor bobocei, le dorim mult succes în continuare!
Susţinem viitorul handbalului vasluian
Unul dintre obiectivele echipei locale de handbal HC Vaslui este de a urca în eşalonul superior însă fără susţinerea autorităţilor şi a unor firme locale acest lucru ar fi foarte greu de obţinut. Compania Safir a înţeles acest lucru şi şi-a propus să fie alături de tinerii handbalisti în atingerea acestui ţel. Astfel, HC Vaslui, a reuşitla sfarsitul anului 2010 să se situeze pe primul loc în grupa sa de calificare. Compania Safir şi-a ţinut promisiunea şi şi-o va ţine în continuare. Hai HC Vaslui!
Boboceii în galben-verde - rezultate merituoase la Brasov Junior Cup 2010
Cele două echipe de juniori bobocei au obţinut rezultate merituoase la Braşov Junior Cup 2010, cel mai mare turneu de fotbal pentru copii şi juniori din sud-estul Europei. Repurtând victorii asupra unor echipe cunoscute la nivel naţional, cele două echipe au obţinut un loc patru şi unul opt. Doar un loc i-a separat pe cei mai mici dintre bobocei de podium dar, şi asa, echipele îndrăznesc să spere la cariere fotbalistice viitoare. Şi-au atins obiectivele propuse de acasă, să treacă de faza grupelor, reuşind chiar mai mult de atât. Doar munca celor mici şi eforturile celor mari au condus la aceste rezultate deosebite, iar speranţele pentru viitor sunt din ce în ce mai mari.
Activităţi culturale şi tradiţionale
Deliciosul la... Sărbătoarea satelor!
Sfârşitul lunii iunie a adus multă bucurie atât la Epureni cât şi la Munteni de Jos unde localnicii s-au bucurat de acorduri de muzică populară, de vedete locale şi de... Deliciosul de Vaslui! Vremea a fost superbă, acordurile au sunat în voie peste dealuri şi toată suflarea adunată s-a bucurat, s-a prins în horele moldoveneşti atât de cunoscute şi a gustat din plin sărbătoarea. La Epureni s-a numit Sărbătoarea Teiului, iar la Munteni - Ştefan cel Mare şi Sfânt, Cavaler al creştinătăţii. Ambele au fost susţinute de Deliciosul de Vaslui, personaj deja obişnuit la serbările comunităţii vasluiene şi pe care autorităţile locale pun bază.
Festivalul Naţional de Muzică Folk
Ediţia I a Festivalului a constituit un bun prilej ca unii sponsori inimoşi să susţină cultura vasluiană manifestată chiar la ea acasă. Compania Safir a susţinut cu dragă inimă acest eveniment rar şi inedit. Mottoul a fost 'in memoriam Valeriu Penişoara', un nume de referinţă în spaţiul culturii vasluiene şi naţionale. Originar din Duda-Epureni, artistul a fost rememorat în cadrul festivalului desfăşurat între 8-11 mai la Casa de Cultură "Constantin Tănase" din Vaslui. Au participat nume mari ale folkului românesc: Mircea Vintilă, Victor Socaciu, fraţii Chiriac, Andrei Păunescu, Radu Ştefan. A fost un festival de suflet şi cu multe sentimente implicate, atât din partea artiştilor cât şi din partea publicului spectator.
10 ani de Sărbatoarea Teiului
Atât a trecut de la prima ediţie - 10 ani! Si pentru că se merită sărbătorit, Primăria Epureni a făcut toate eforturile să adune cât mai mulţi participanţi şi cât mai mulţi... sponsori! Aşa că Deliciosul, cel care, gătit e la fel de voinic, a oferit un aşteptat şi consistent ajutor oamenilor muncii din Bursuci şi din comunele învecinate! A fost o sărbătoare câmpenească bine organizată, care a durat aproape o zi lumină şi care a încântat şi pe cei mici şi pe cei mari, şi pe orăşeni şi pe ţărani!
Alte activităţi
Crăciun delicios
Luna decembrie reprezintă pentru cei mici un veşnic moment de magie, cu multe cadouri de la Moş Crăciun, cu brazi împodobiţi şi multă-multă lumină. Anul acesta le-au găsit pe toate la Silver Mall Vaslui, în cadrul spectacolului televizat şi transmis în direct Tip Top minitop. Deliciosul a venit în ajutorul Moşului, s-a distrat alături de copii şi le-a oferit multe cadouri şi surprize.
Este iar 1 Iunie!
... şi Deliciosul e cu toţi copiii prieten! De aceea a împărţit din nou cadouri preşcolarilor şi scolarilor care s-au adunat în Copou la spectacolul Căruţa cu Paiaţe şi la Casa de Cultură la concursul de interpretare Ministar. Ce a răspuns un copil când a fost întrebat ce-şi doreşte de 1 IUNIE de la mama? Simplu: un pui! De fapt, şi-l dorea chiar pe cel mare şi frumos reprezentat de mascotă. Deliciosul a fost generos cu toţi copiii participanţi, i-a bucurat cu dulciuri şi jucării dar cel mai mult au apreciat prezenţa sa alături de ei. Aşa că Deliciosul a fost invitat şi la alte evenimente să îi bucure pe copii!
Balul Mărţişorului - un ajutor pentru un copil
Balul Mărţişorului organizat de Ion Mincu a reprezentat o mână întinsă pentru ajutorarea unui tânăr care are nevoie de o intervenţie în străinătate. Iniţiativa liceenilor reprezintă o carte de vizită privind caracterul acestora şi al profesorilor organizatori, iar un deget întins a fost cel al Deliciosului care a fost alături de cei care au gândit evenimentul.
Liceenii s-au bucurat de distracţia pe cineste şi frumuseţea balului, organizatorii şi sponsorii de faptul că au pus umărul pentru a ajuta un suflet!
Liceenii s-au bucurat de distracţia pe cineste şi frumuseţea balului, organizatorii şi sponsorii de faptul că au pus umărul pentru a ajuta un suflet!