- Compania Safir
Arhivă evenimente 2008
|
17 ani de Safir
Luna septembrie e de tradiţie la firma Safir, pe 26 se aniversează din ce în ce mai mulţi ani de la înfiinţarea firmei. Anul acesta sunt 17 şi, ca de obicei, angajaţii au sărbătorit în cadru festiv alături de managementul firmei. Au fost invitaţi şi ziariştii să guste din bucuria trecerii unui nou an de activitate, iar gazda principală a fost, bineînţeles, Deliciosul. La mulţi ani cu sănătate!
Acasă la Deliciosul de Vaslui
Pentru cine nu ştie, Deliciosul îşi are rădăcinile chiar în Roşieşti, acolo unde deţine hale multe, care încetul cu încetul vor fi puse la punct, Deliciosul fiind unul din câştigătorii proiectelor structurale de anul acesta. Însă prima dată a ţinut ca toată lumea să ştie unde domiciliază. Acum toată lumea care trece pe lângă locul copilariei sale poate admira firma frumos lucrată şi luminată: "Aici creste Deliciosul de Vaslui!".
Surprize pentru gospodine
Clientele Deliciosului au parte de surprize noi din partea lui: idei delicioase în reţete lipite chiar pe produse. E simplu: cumperi produsul, citeşti reţeta de pe el şi chiar o poţi păstra pentru altădată. Ideile sunt deosebite, reţetele delicioase, iar timpul de preparare scurt. Simplu, elegant, practic şi delicios!
Deliciosul din nou la Expozoo!
Începutul toamnei e prilej de bucurie pentru vasluieni pentru că în oraş au loc diverse evenimente anuale: târgul de oale, balciul şi expoziţia de animale Expozoo. Aceasta din urmă reuneşte crescători de animale din toată ţara, producători de utilaje şi produse alimentare. Iar din acest grup chiar Deliciosul nu putea lipsi. A primit trei zile vizitatori, a stat de vorbă cu copiii, a servit cu delicatese din carne de pui pe cei care l-au vizitat, s-a plimbat cu trăsura. Gospodinele au putut vedea gama intreagă de produse, au putut cumpara ultimele sortimente de produse dezosate şi doritorii au putut discuta cu reprezentanţii firmei.
În iunie se numără... specialiştii în industrie alimentară!
Şi pentru că orice extindere de activitate atrage după sine numeroase alte modificări, şi la abatorul SAFIR, diversificarea şi extinderea activităţii înseamnă... un numar mai mare de personal care să susţină dezvoltarea activităţii. Firma s-a orientat în primul rând către specialişti în domeniu pentru asigurarea unei calităţi înalte: ingineri tehnologi şi doctori veterinari. Aşă că invitaţia de a participa la Jobshop, eveniment special organizat de către Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară "Ion Ionescu de la Brad" Iaşi a adus la stand coordonatoarea de flux şi doctorul veterinar principal al firmei. Scopul lor, de a atrage personal specializat, tânăr şi entuziast, a fost atins. Începând cu luna iulie, urmarirea Deliciosilor de Vaslui va fi facută de mai mulţi ochi şi de mai multe mâini dibace. Acest lucru nu poate reprezenta decât un singur lucru: un punct în plus la calitate!
Flori pentru toate florile de la Delicios!
Ca orice creştin, Deliciosul s-a gândit să întâmpine Sărbătoarea de Florii cu multă bucurie şi să ofere doamnelor şi domnişoarelor câte o mică atenţie: o floare. Sărbatoarea a fost completată de expozitia de icoane pictate pe sticlă şi lemn, de ouăle încondeiate, semn al apropierii Sărbătorilor Pascale şi de fetele îmbrăcate în costume tradiţionale. Impresia a fost una agreabilă pentru toţi cei care au participat la această întâlnire şi gospodinele vasluiene au apreciat că Deliciosul a fost alături de ele. Printre cei care şi-au dorit fotografii, s-au aflat şi câţiva fotbalişti vasluieni care ştiu că Deliciosul este alături de ei la fiecare gol dat sau încasat şi-i urmăreşte cu atenţie de pe marginea terenului.
Deliciosul şi-a făcut intrarea la Silver Mall!
11 februarie a fost pentru Deliciosul de Vaslui o zi de distracţie la Silver Mall! Cel mai mare şi mai nou mall din Vaslui şi-a întâmpinat oaspeţii cu multă culoare, inspiraţie, diversitate, spaţii şi zone de distracţie, agitaţie şi curiozitate. Ce a văzut Deliciosul acolo? A descoperit multe locuri în care să se relaxeze şi să savureze o mâncare bună şi rapid preparată, locuri în care să facă sport, cinema pentru a urmari ultimele filme aparute, centru Spa şi un loc de joacă unde poate să îşi consume adrenalina celor câtiva anişori pe care îi are.
Un nou supermarket cu Deliciosul la deschidere!
Interex Bârlad este noul supermarket în care, bineînţeles, Deliciosul dă tonul la carnea de pasăre! Şi pentru că sărbătoarea s-a anunţat cu fast, Deliciosul a fost primul care le-a urat clienţilor bun venit în magazin. Acesta a oferit baloane copiilor, a făcut poze cu cei mici şi cei mari, le-a urat clienţilor cumpărături delicioase şi i-a invitat să profite de promoţia special pregătita pentru această inaugurare: o taviţă de copanele de aripi gratuită la fiecare mix sau pulpe inferioare la tăvită!
Utilaj nou de dezosat pulpe!
Pentru clienţii cei mai pretenţioşi şi pentru HORECA, SAFIR a pregătit un nou produs: pulpe dezosate de pui, motiv pentru care a achiziţionat un nou utilaj, special pentru a produce acest sortiment. Mai puţin timp pierdut, randament mai bun, manopera mai mică, produs calitativ, doar avantaje în urma achiziţiei acestui utilaj. Iar aceste avantaje sunt transmise clienţilor SAFIR.
Noi avem grijă de gospodinele noastre!
Deliciosul de Vaslui reprezintă nu doar o sursă de carne proaspătă pentru gospodine ci şi ... o sursă de inspiraţie! Reţetele de pe produse dau idei gospodinelor, care au din ce în ce mai puţin timp liber. Iar reţetele sunt nu doar delicioase ci şi ingenioase şi economisesc timpul: numai bune de utilizat! Aşa că... vă invităm la reţete!
Sărbătoare de Crăciun în Auchan!
Pentru că nu sunt sărbători fără cadouri, clienţii Deliciosului de Vaslui din supermarketurile Auchan beneficiază de o surpriză plăcută: câte un plic de Maggi Appetit pentru fiecare tăviţă de pulpe refrigerate achiziţionate! Iar plicul e generos, suficient cât să ajungă nu doar pentru o tăviţă ci pentru patru! În plus, toţi clienţii, din toată reţeaua de magazine SAFIR au primit reţete tradiţionale de sărbători (cârnaţi, chişcă, sărmăluţe) şi le-au oferit soluţia pentru ca masa festivă de Crăciun să fie mai sănătoasa: folosind carnea tocată de pasăre!
Deliciosul - prezent în toate hipermarketurile Auchan!
Pentru ca s-au mai inaugurat 3 supermarketuri Auchan anul acesta, Deliciosul a ţinut să fie prezent în toate. Aşa că s-a urcat în Loganul nou-nouţ, roşu ca focul şi a luat străzile României de la un capăt. Prima destinaţie a fost Piteştiul, urmat de Cluj şi Târgu Mureş. Peste tot, aceeaşi reacţie: uau, ce pui/pinguin/găină/raţă simpatic(ă)! Bineînţeles că toţi au primit explicaţii cine e şi ce e Deliciosul de Vaslui! Şi au fost invitaţi să ia o mostra cu ei acasă pentru a se convinge. Şi a fost delicios! Au primit şi delicioase premii numai bune de sărbători: coşuleţe, mănuşi de bucătărie, şorţulete, prosopele, sacoşe de cumpărături.
Câştigătorii promoţiei "Pui de o vacanţă cu Deliciosul de Vaslui"
![]() Moroşanu Mariana, Clapă Paul, Bălţatu Diana, Ciorbagiu Ermina, Apetrea Rodica, Diaconescu Ioan Cătălin, Mihai Dan, Covaliu Monica, Crenganeş - Ciorbagiu Andrei, Avădanei Adrian, Postolache Antonela, Pintilie Dumitru, Leon Violeta, Filimon Dulcianu Mariana, Pintilie Ionel, Brumă Ştefan Andrei, Tamaş Mariana, Ciobanu Felicia, Angheluţă Cătălin, Avădanii Liliana.
Două noi produse de la Deliciosul de Vaslui
Pentru că există vorba din popor „Câte bordeie, atâtea obiceie”, Deliciosul s-a gândit şi la cei care preferă pulpiţele sau aripioarele în altă formă decât cea clasică şi a pregătit două produsele noi: aripioare copănele şi pulpe inferioare dezosate. Pentru un grătar cu siguranţă delicios! Poftă bună tuturor.
Deliciosul inaugurează un nou supermarket
Ziua de 4 iulie 2008 a fost pentru vasluieni un motiv de sărbătoare. Deliciosul a făcut deliciul audienţei, alături de premii, baloane şi fete frumoase. El a oferit clienţilor premii şi copiilor baloane şi s-a lăsat fotografiat alături de cei mici.
Deliciosul şi-a început cariera la InterEX
20 iunie a fost pentru Deliciosul de Vaslui prima zi în supermarketul InterEX, unde nu a putut trece neobservat pentru miile de vizitatori. Deliciosul a fost însoţit de două frumoase asistente, a împărţit baloane şi premii clienţilor.
S-a deschis un nou magazin Safir!
![]() Pe data de 24 aprilie firma SAFIR a inaugurat un nou magazin situat chiar la sediul din str. Podul Înalt nr. 6. Acesta se adresează salariaţilor proprii, salariaţilor din zona de proximitate şi vasluienilor care doresc să cumpere produse marca Deliciosul de Vaslui direct de la producător. Moder şi cochet, având cele mai proaspete produse refrigerate, magazinul îşi asteaptă clienţii. Primii 50 de clienţi vor fi premiaţi cu un cadou surpriză. La acest magazin se pot da comenzi pentru cantităţi mari de carne pentru nunţi, botezuri, mese festive.
Vizită oficială
Pe 15 martie 2007, premierul României, Călin Popescu Tăriceanu, s-a aflat într-o vizită de lucru la Vaslui. În cadrul programului său a vizitat firma SAFIR din Vaslui, considerată un exemplu din punct de vedere al impementării programelor cu finanţare externă. În conferinţa de presă ulterioară, premierul a punctat acest aspect. El a subliniat că la nivelul judeţului Vaslui, considerat unul dintre cele mai sărace din ţară, s-a investit şi s-au realizat condiţii şi standarde de lucru europene.
|

